Fuerteventura

Cunoscută din timpuri antice drept Insula Fericiţilor, Fuerteventura nu dezminte această descriere destul de adecvată. Insula este, într-adevăr, un loc al timpului liber şi al lenevirii, al plajei nesfârşite şi al nisipului auriu. O particularitate a insulei Fuerteventura este că se individualizează ca unul dintre puţinele locuri de pe pământ în care ridicarea zmeilor a reuşit să se transforme într-un festival internaţional (având în vedere vânturile puternice care suflă în anumite regiuni din Fuerteventura).

Fiind a doua cea mai mare insulă din Insulele Canare, Fuerteventura este, turistic vorbond, una dintre cele mai de succes insule staţiune din arhipelagul respectiv. Un paradis turistic, s-ar putea spune. Şi am avea dreptate.

Insula Fuerteventura – Scurta istorie

Din punct de vedere geologic, se presupune că Fuerteventura este cea mai veche dintre toate Insulele Camare, deşi formarea sa a avut loc în timp, fiind impulsionată de o erupţie acum 20 de milioane de ani. Oricât de spectaculoasă ar putea fi istoria naturală a locului, istoria umană este la fel de semnificativă. Astfel, faptul că fenicienii, spaniolii şi portughezii, precum şi francezii au încercat alternativ să obţină dominaţia asupra insulei este un motiv suficient pentru a crede că locul este într-adevăr unul râvnit pe drept cuvânt. Fuerteventura din zilele noastre este parte a provinciei autonome Las Palmas şi, prin urmare, parte a Spaniei.

Cazare pe insula Fuerteventura

Numeroasele hoteluri care prosperă din exploatarea celor 150 de plaje din Fuerteventura sunt de găsit în toate staţiunile dezvoltate pe insulă, dintre care cele mai notabile sunt Puerto Rosario, Betancuria, Corralejo, Caleta de Fuste, Tuineje şi Antigua. Însă, hotelurile care domină sunt, uneori, înlăturate de către turiştii care, de exemplu, sunt dispuşi să se deservească singuri, prima lor opţiune în termeni de cazare fiind reprezentată de apartamente de închiriat. O altă soluţie este propusă de casele de ţară care prezintă un avantaj suplimentar: oferă splendide privelişti rurale şi sunt cumva izolate, ceea ce garantează liniştea şi calmul pentru turiştii care sunt în căutarea unor astfel de elemente.

Gastronomie traditionala din Fuerteventura

Tabloul gastronomic al Fuerteventura nu este cu nimic diferit de oferta de ansamblu înaintată de toate celelalte Insule Canare. Astfel, turistul ar trebui întotdeauna să se aştepte să găsească o reprezentare extrem de fidelă a multor bucătării internaţionale în Fuerteventura, variind de la mâncarea chinezească la cea englezească, ultima fiind viguros servită ca un obicei aproape tradiţional (ţinând cont de relaţiile turistice speciale dintre Insulele Canare şi Anglia). Felurile de mâncare spaniole, precum paella, tortilla, tapas sau kebab nu ar putea lipsi niciodată din numeroasele restaurante şi alte locuri unde se poate mânca, împrăştiate de-a lungul tuturor staţiunilor din Fuerteventura. Tipurile de brânză canariană, precum brânza ţărănească şi brânza afumată de capră reprezintă şi ele o particularitate culinară a locului, alături de cartofii zbârciţi (papas arrugadas) şi specialităţile de patiserie făcute din gofio.

Atracţii şi obiective turistice din Fuerteventura

Fuerteventura găzduieşte două galerii de artă, anume, Centrul de Artă Casa Mane şi Muzeul de Artă Sacră. Muzeul Unamuno, Muzeul de Arheologie, Muzeul Betancuria şi Eco-Muzeul Alcogida sunt cele mai notabile stabilimente de acest vel. Epava Steaua Americană şi Moara de Vânt Antigua sunt alte două atracţii care pot ademeni interesul turistic, însă nu ar trebui omisă vizitarea Grădinii Zoologice La Lajita din Fuerteventura (sau Parcul Oază) şi Parcul Acvatic Baku Waterpark din Corralejo. În cele din urmă, Insula Los Lobos este o atracţie suplimentară, cu condiţia ca turistul să fie dispus să facă o mică excursie cu barca până la insula respectivă.

Evenimente si festivaluri in Fuerteventura

Calendarul aglomerat al Fuerteventura abundă de festivaluri religioase, dintre care cele mai notabile sunt Cei Trei Regi Sfinţi (Los Tres Reyes Magos), Săptămâna Mare, Ziua Crucii şi Corpus Christi. Însă, Fuerteventura găzduieşte şi o serie de evenimente mai curând seculare, precum Carnavalul din Fuerteventura, Festivalul Zilei Naţionale şi Festivalul Internaţional al Zmeilor, precum şi câteva evenimente muzicale, de exemplu, Festivalul de Muzică din Fuerteventura şi Festivalul Internaţional de Jazz.

Alte destinaţii turistice în Insulele Canare

Oricât ar fi de grozavă Fuerteventura ca destinaţie turistică – şi, în fapt, chiar este – nu se poate afirma că a cunoaşte Fuerteventura înseamnă a cunoaşte Insulele Canare.

Acesta este motivul pentru care Gran Canaria va reprezenta în mod cert o lărgire a înţelegerii a ceea ce înseamnă Insulele Canare, din punct de vedere turistic şi nu numai. Gran Canaria este supranumită Hawaii din Atlantic pentru motive uşor de înţeles. Resursele turistice ale Gran Canaria sunt un argument decisiv pentru vizitarea celei de-a treia insule, ca mărime, din Arhipelagul Canare.

Pentru o formulă care combină diversitatea naturală neîmblânzită şi culmile antropice în materie de oportunităţi turistice, Lanzarote nu ar trebui omisă de cei care şi-au făcut un obicei din a-şi petrece vacanţele pe Insulele Canare.

Tenerife, pe de altă parte, este nepreţuită în materie de circuit turistic al Insulelor Canare. Fiind cea mai mare insulă din arhipelag, Tenerife este, într-adevăr, suficient de întinsă pentru a găzdui o copleşitoare abundenţă naturală şi, deopotrivă, oportunităţi turistice de petrecere a timpului, combinând asprele experienţele montane cu calmul şi blândeţea mării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Go to Top